Enciclopedia fotbalului: Michel Platini
Intr-o zi de toamna a anului 1980, pe Volksparkstadion din Hamburg, se disputa un meci tur din optimile de finala ale Cupei UEFA, intre SV Hamburg, una dintre fortele din Bundesliga, si verzii lui Saint Etienne, echipa care incearca sa obtina consacrarea europeana dupa finala CCE, pierduta in 1976 la Glasgow cu Bayern Munchen. Este ziua in care francezii reusesc un meci istoric, umilind o formatie care tocmai devenise (nu pentru mult timp) unul din granzii Europei. Totul incepe cu un autogol a lui Jimmy Hartwing, urmat de un gol din lovitura libera a lui Michel Platini. Dupa alte doua reusite ale francezilor acelasi Michel Platini pune bomboana pe coliva germana in minuntul 87, dupa o serpuire printre fundasii germani si un sut langa bara. Scor final Hamburg – Saint Etienne 0-5 (link video). Dupa meci, eroul zilei declara doar atat pentru urechile selectionerului german : ” Sunt deacord, echipa trebuie intarita”.
Intr-o seara petrecuta pe pamant german, Platini daduse o lectie unor adversari uluiti, demonstrand totodata imensitatea unei arte pe care a cultivat-o timp de 13 ani (1974-1987) in fotbalul profesionist. O arta pe care Aldo, tatal lui, profesor de matematica, a ghicit-o primul si a rafinat-o cu s-a priceput in gradina casei din Joeuf. In adolescenta Michel Platini incerca sa patrunda la clubul FC Metz, unde i se spunea ca fotbalul nu este de el! Logic, tanarul se duce la rivala AS Nancy Lorraine, un club in dezvoltare, cu un conducator luminat in persoana lui Claude Cuny. Platini, care stia de toate cand vine vorba de organizarea jocului sau de marcarea golurilor, uceniceste la Nancy pana in 1978, obtinand consacrarea pe Parc de Princes, cand echipa lui castiga Cupa Frantei dupa o victorie in fata lui Nice.
In acelasi timp, pe banca tehnica a Frantei, Michel Hidalgo ii ia locul lui Stefan Kovacs si incepe sa creada ca nationala poate juca un rol proeminent in concertul fotbalistic al Europei. Tot el asigura debutul lui Platini la echipa mare pe 27 marie 1976, intr-un meci cu Cehoslovacia in care tanarul mijlocas inscrie primul lui gol international. Dupa stagiul la Nancy si cateva selectii la nationala (inclusiv o participare la Cupa Mondiala din 1978 unde Franta nu se califica din grupe) in vara lui 1979 Platini ajunge la Saint Etienne, unde se perfectioneaza la capitolul lovituri libere si isi descopera vocatia de coordonator de joc. De nulele lui se leaga asa numitele ”pase luminoase” unele de 50 de metri, care ii pun pe coechipeiri in pozitii dintre cele mai favorabile.
Perioada cea mai prolifica din cariera lui Michel Platini incepe o data cu transferul la Juventus, dupa o cupa mondiala spaniola unde nationala Frantei vine in final pe locul 4. Mijlocasul francez isi indeplineste visul de om si de fotbalist. Ca om revine pe pamanturile stramosilor lui piemontezi. Ca fotbalist semneaza pentru unul dintre cele mai potente cluburi din lume, detinut de instarita familie Agnelli. Debutul este anevoios, fiindca noul venit trebuie sa se acomoddeze cu o companie ilustra : Zoff, Bettega, Gentile, Scirea, Cabrini, Tardelli, Rossi sau Boniek si sa se adapteze cerintelor exigentului Giovanni Trapattoni. Odata depasit tracul inceputului, succesele se tin lant. Titluri, onoruri, victorii si cupe – atat cu nationala condusa de Hidalgo cat si cu Juventus Torino.
Platini primeste de trei ori Balonul de Aur, asa cum se intamplase cu Cruyff in deceniul precedent si cum avea sa se intample cu Van Basten in deceniul urmator. De trei ori consecutiv golgeter in Serie A, campion al Italiei, castigator al Cupei Italiei, al CCE si al Cupei Cupelor – ce si-ar mai fi putut dori dispecrul piemontezilor? Un titlu european pe care-l obtine cu nationala in 1984, dupa o finala adjudecata cu 2-0 in fata Spaniei lui Arconada.
Devenind erou in ”il calcio” si semizeu la Juventus Torino, Platini se retrage de pe teren in 1987, pentru ca in noiembrie 1988 sa devina antrenor al nationalei franceze, desi nu mai pregatise nici o echipa de club. Debuteaza cu o infrangere in fata Iugoslaviei si demisioneaza dupa o alta (1-2 cu Danemarca la EURO 1992), avand totusi 16 victorii din 29 de partide pe banca tehnica a reprezentativei cocosului galic. Ulterior Michel Platini imbraca haina forurilor de conducere si este numit copresedinte (alaturi de Fernand Sastre) al Comitetului de Organizare a Cupei Mondiale din 1998, iar apoi devine consilier al noului presedinte al FIFA Joseph Blatter. Un ultim pas pentru a ajunge mai tarziu presedintele UEFA.
SURSA : LAROUSSE ENCICLOPEDIA FOTBALULUI
In acelasi timp, pe banca tehnica a Frantei, Michel Hidalgo ii ia locul lui Stefan Kovacs si incepe sa creada ca nationala poate juca un rol proeminent in concertul fotbalistic al Europei. Tot el asigura debutul lui Platini la echipa mare pe 27 marie 1976, intr-un meci cu Cehoslovacia in care tanarul mijlocas inscrie primul lui gol international. Dupa stagiul la Nancy si cateva selectii la nationala (inclusiv o participare la Cupa Mondiala din 1978 unde Franta nu se califica din grupe) in vara lui 1979 Platini ajunge la Saint Etienne, unde se perfectioneaza la capitolul lovituri libere si isi descopera vocatia de coordonator de joc. De nulele lui se leaga asa numitele ”pase luminoase” unele de 50 de metri, care ii pun pe coechipeiri in pozitii dintre cele mai favorabile.
Perioada cea mai prolifica din cariera lui Michel Platini incepe o data cu transferul la Juventus, dupa o cupa mondiala spaniola unde nationala Frantei vine in final pe locul 4. Mijlocasul francez isi indeplineste visul de om si de fotbalist. Ca om revine pe pamanturile stramosilor lui piemontezi. Ca fotbalist semneaza pentru unul dintre cele mai potente cluburi din lume, detinut de instarita familie Agnelli. Debutul este anevoios, fiindca noul venit trebuie sa se acomoddeze cu o companie ilustra : Zoff, Bettega, Gentile, Scirea, Cabrini, Tardelli, Rossi sau Boniek si sa se adapteze cerintelor exigentului Giovanni Trapattoni. Odata depasit tracul inceputului, succesele se tin lant. Titluri, onoruri, victorii si cupe – atat cu nationala condusa de Hidalgo cat si cu Juventus Torino.
Devenind erou in ”il calcio” si semizeu la Juventus Torino, Platini se retrage de pe teren in 1987, pentru ca in noiembrie 1988 sa devina antrenor al nationalei franceze, desi nu mai pregatise nici o echipa de club. Debuteaza cu o infrangere in fata Iugoslaviei si demisioneaza dupa o alta (1-2 cu Danemarca la EURO 1992), avand totusi 16 victorii din 29 de partide pe banca tehnica a reprezentativei cocosului galic. Ulterior Michel Platini imbraca haina forurilor de conducere si este numit copresedinte (alaturi de Fernand Sastre) al Comitetului de Organizare a Cupei Mondiale din 1998, iar apoi devine consilier al noului presedinte al FIFA Joseph Blatter. Un ultim pas pentru a ajunge mai tarziu presedintele UEFA.
SURSA : LAROUSSE ENCICLOPEDIA FOTBALULUI
Comentarii
Trimiteți un comentariu